„Cuconadă anti-stres”
Ce să faci când
eşti obosit şi nu ai chef nici de serviciu nici de ore? Fetele studente de la
facultatea de jurnalism au hotărât să-mi demonstreze cum trebuie să arate un
sfârşit de săptămână şi m-au invitat la
o Cuconadă improvizată dar foarte gustoasă. Astfel, cele 5 fete Diana, Ana, Natalia, Alina-Cătălina şi Corina au
stabilit data şi ora unde va avea loc petrecerea, ele aveau să se întâlnească
mai devreme să discute meniul ca acesta
să fie unul cât mai simplu şi cât mai gustos.
Despre gusturi , culori şi un pui de somn.
Ajuns la
destinaţie, uşa apartamentului de pe Bulevardul Moscovei a fost deschisă de gazda serii Ana Babin, o
tânără studentă care deja de aproape 3 ani este soţie şi gospodină în toată
firea, „Dar noi încă nu am început nimic” îmi spunea ea şi îmi face semn să
păşesc pragul casei.
L a bucătărie se
aud foşnete, „Noi mâncăm tartine
că nu o să ne apucăm să gătim cu burta goală”, spune cu zâmbet pe faţă
Natalia şi îmi întinde şi mie o tartină dintr-un pesmet uns cu caşcaval topit , salam, o frunză de salată şi
o felie de castravete proaspăt, „Vrei şi
tu” a exclamat ea, eu am luat tartina iar fetele cotrobăiau prin frigider şi
sacoşe.
Alina –Cătălina,
cea care răspundea de desertul serii, încă dormea. Fetele însă au hotărât să nu
o lase mult timp să trândăvească şi să o invite în bucătărie care mai mult
părea a sală de şedinţe în care se discutau problemele globale despre câte ouă
mai sunt necesare şi de cât lapte mai avem nevoie.
La un moment dat
Alina Cătălina a spus „Eu totuşi cred că mai bine să nu facem crema pentru Clafoutis fiindcă este foarte calorică iar la
noi dacă nu aţi uitat totuşi este cuconadă”, toţi au râs şi afirmativ au dat din
cap. „Fraţilor dar voi ştiţi că s-au terminat
crutoanele pentru salata mea” a spus cu voce tare Natalia. Răspunsul nu ş-a aşteptat mult şi a
venit din partea Dianei, „păi nu mai mâncă şi tu atâta ”. Fetele s-au pus la
sfat cine să meargă la magazin, gazda serii nu
s-a pus pe gânduri şi fiind îmbrăcată în pijama a ieşit repede până la
magazin. Când s-a întors toate ingredientele erau deja pregătite şi aşteptau să
devină o operă culinară.
„Aşa m-a învăţat mama”
În câteva clipe
bucătăria s-a transformat într-o adevărată arenă culinară. Sunetul cuţitului
care aluneca peste carnea de pui şi sforăitul uleiului în tigaia unde deja se
prăjeau legumele pentru viitoare tartă , au creat o atmosferă picantă în mica
bucătărie studenţească.
Fiecare ştia ce
avea de făcut, să taie , să cureţe sau să radă. „Eu cred că am să sărez
vinetele tăiate ca să nu aibă gust amar, aşa m-a învăţat mama” a spus Diana şi
s-a întins după sare aşa ca să nu deranjeze pe nimeni.
Ana fiind stăpână
la ea acasă, alerga din bucătărie în beci ca să mai aducă ingredientele care lipseau.
„Cum să cântăresc eu făina şi zahărul dacă nu am cântar, iaca
na, nu mai fac eu azi nimic ”, a zâmbit Alina Cătălina şi a început să cotrobăiască prin dulapuri în
căutarea unu pahar. Paharul este găsit , făina şi restul ingredientelor sunt
„cântărite la ochi”. A mai rămas doar o problemă , gustul de Rom este prea pronunţat încât aroma acestuia a
invadat toată casa, atunci Corina care era un fel de asistent în bucătărie a
spus „înseamnă că, sau adăugam mai puţin sau lăsăm aşa cum este
şi vom vedea la urmă ce-o să iasă”.
„5 într-o bucătărie sunt deja prea mulţi”
„Da vouă nu vi se
pare că 5 oameni într-o bucătărie sunt deja prea mulţi, Sergiu eu acuși fac
salata tu vino şi fotografiază” a
exclamat plină de inspiraţie , Natalia.
O dată cu varza
tăiată bucătăria s-a umplut de un miros proaspăt de verdeaţă şi de primăvară.
Varza a fost urmată de carnea de pui, roşii , caşcaval şi măslinele care încă
puţin şi urmau calea pesmeţilor care au fost mâncaţi înainte de a ajunge în
farfurie, „Nu-i nimic straşnic”, a spus Ana „magazinul este aproape” a evidențiat ea punând în gură a nu ştiu câta
măslină.
Când salata era
aranjată în farfurii , tarta şi mâncarea bulgărească ornată cu verdeaţă iar
desertul feliat şi frumos amplasat pe cel mai mare platou din casă, fetele au
adăugat „sarea şi piperul ”- muzica populară cu care şi-au deschis pofta de
mâncare dansând o „horă”, una lejeră ca să nu deranjeze vecinii.
Iată şi cîteva fotografii din arhivă...:)))))
Va urma..:)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu